Despre mine

Fotografia mea
satul Danceni, r. Ialoveni, Moldova

vineri, 28 octombrie 2022

Campania Naţională "Să citim împreună"

Dragii noştri, în acest an în cadrul campaniei "Să citim împreună" au fost selectate cărţile "Pâine de la iepure" de Iulian Filip şi "Trei zile cu Zuza" semnată de Irina Nechit. Campania are  drept scop atragerea copiilor și adolescenților la lectură, promovarea cărților valoroase ale autorilor autohtoni și încurajarea lecturilor în familie.

Vă îndemnăm la lectură cu drag să descoperim lumea magică a Zuzei şi să ne adâncim în căldura care vine din Pâinea de la iepure.

Din impresiile copiilor:

"Zuza este o păpușă visătoare, care călătorește prin mai multe țări: țara bătăușilor, țara fricoșilor, a extratereștrilor, a dinozaurilor etc." 
"Zuza este o păpușă bună care știe a transforma răul în bine și urâtul în frumos". 

"Pâine de la iepure este o carte captivantă  cpovestiri, poezii cântece, voie bună și multă culoare. Pâinea, ca lumina soarelui, se împarte tuturor, la fel și povestea."
În imaginile de mai jos puteţi vedea desenele copiilor inspiraţi din lectură!

 






 

joi, 20 octombrie 2022

Ziua Oamenilor în Etate la Dănceni

 Dragii noştri, mai jos vă prezentăm un articol unde sunt descrise emoţiile doamnei Ana Caraman (pensionară), care a scris o scrisoare de mulţumire şi apreciere, pentru toţi cei care s-au implicat şi au organizat o sărbătoare a bunicuţelor în data de 02 octombrie 2022. 

"Mă numesc Ana Caraman, sunt pensionară. Am lucrat bibliotecară la Gimnaziul din s. Dănceni, o jumătate din viaţă. La sfârşitul lunii septembrie, am ieşit din spital după o complicaţie la plămâni, exact în acea zi m-a telefonat şefa Bibliotecii Publice "Andrei Vartic" - Mariana Ursu şi m-a invitat la sărbătoarea Oamenilor în Etate, iniţial am zis că o să mă gândesc, după care am decis să merg, şi nu am regretat nici o clipă. 

Sărbătoarea a fost organizată de Formaţia Folclorică "Soacrele" - conducător Ludmila Vîrtosu, Casa de Cultură Dănceni, director Petru Scripcaru şi bibliotecă cu susţinerea Administraţiei Publice Locale în frunte cu dna Primar Victoria Butuc-Guranda. 

Am fost extrem de impresionată de Formaţia Folclorică "Soacrele". Este un ansamblu de femei de sat, frumoase, cu o vârstă onorabilă, gospodine şi desigur talentate. În acest context, chiar aş vrea să le spun pe nume, să cunoască şi alţii cine sunt aceste doamne: Ludmila Vîrtosu - profesoară, Zinaida Gaidău - pensionară, Tatiana Culai - pensionară, Sofia Panţîr - pensionară, Tatiana Castraveţ - soră medicală, Lidia Ungureanu - casnică, şi uite că aceste doamne împreună valorifică folclorul nostru bogat în cântece şi poezii. 

Ca şi mine au venit câteva pensionare din sat, femei care şi-au dedicat viaţa muncii şi familiei ajutând copii şi nepoţii, Ioana Şevcenco, Elizaveta Conţulescu, Evdochia Şarco şi Eugenia Griţco. Săbătoarea a demarat cu un cuvânt de introducere din partea dnei Ludmila Vârtosu care a vorbit despre importanţa sărbătorii şi cum trebuie  susţinuţi oamenii în etate. Totodată dna Primar de Dănceni ne-a oferit tuturor celor prezenţi câte o floare şi ne-a promis că o să beneficiem oricând de ajutorul ei. 

În cadrul sărbătorii au răsunat cântece din trecut, am povestit istorii de viaţă şi ne-am alinat dorul la un pahar cu vin moldovenesc şi bucate alese, toate pregătite de fetele din Formaţia "Soacrele". Ne-am relaxat şi am uitat de greutăţi. A fost o sărbătoare bine organizată. Acum mă întreb: dacă ramâneam acasă, pe motiv de boală, pe motiv de incomoditate sau din alte motive? La vârsta noastră trebuie să îmbrăţişăm orice ocazie de bucurie şi evenimente frumoase cu oameni dragi. Vă mulţumesc din suflet pentru tot."

 Ana Caraman 


 

 

 

Dragostea nu are vârstă...

 La  23 februarie 2024, în ajun de Dragobete, în incinta Casei de Cultură Dănceni s-a organizat un eveniment de suflet pentru persoanele cu ...