Ce
este o civilizaţie? Ce presupune în sine acest termen? Dicţionarele de
specialitate ne oferă o înşiruire de definiţii. Drept urmare am făcut şi eu ce
ar face majoritatea dintre noi – şi anume am scris cuvântul civilizaţie în
sistemul de căutare Google (fără nici oglumă) şi am luat prima variantă de
acolo, cea mai populară de fapt, cea care sună în felul următor: “O civilizație
este orice societate complexă caracterizată prin dezvoltarea urbană,
stratificare socială, o formă de guvernare și sisteme de comunicare bazate pe
simboluri, precum scrisul”. Scrisul… acest cuvânt m-a intrigat, mai ales după
ce am răsfoit o parte din capodopera literară, care ne-a lăsat-o moştenire,
nimeni altul decât Andrei Vartic, scriitor, cercetător, publicist, actor şi
regizor. Aş adăuga, cel care s-a născut în satul meu de baştină, Dănceni, şi
cel care ma transformat şi pe mine într-o cercetătoare (şi scriitoare, doar
scriu acest eseu), cel pe care l-am descoperit venind la bibliotecă, şi cel, al
cărui nume îl purtăm cu mândrie de mai bine de 12 ani. Una din operele acestui
ultim dac al neamului nostru, este “Drumul spre Kogaionon”, o carte în care
autorul, Andrei Vartic, cercetează vehement civilizaţia dacică din zonele
Carpaţilor în anii 494 î.Hr şi 106 d.Hr. Recunosc că nu mi s-a tatuat în minte numele
Kogaionon din cărţile şcolare de istorie, mai ales că are o semnificaţie majoră
pentru începutul nostru de identitate naţională, însă datorită lui Andrei
Vartic, nu neapărat că Vartic a definit Kogaiononul, muntele sfânt al dacilor,
muntele Zeului Zamolxis, cea mai importantă divinitate a stramoşilor nostri, ci
că a iubit istoria şi originea dacică, într-atât de mult, încât să o îndrăgim şi noi.
Citind şi răsfoind cartea „Drumul spre
Kogaionon”, îmi dădeam seama, că se dezvoltă în scris o idee, egoistă pe
alocuri, că la începutul gândirii filosofice româneşti, stă cu siguranţă
gândirea geto-dacică, şi pe bună dreptate. Datorită cercetărilor şi descrierilor
vieţii şi activităţii geto-dacice, din carte, mă minunam cu fiecare pagină,
prin descoperirile bucăţilor de ceramică, teracote, monede aurite, obiecte din
lut, fructiere inscripţionate cu motive folclorice actuale şi în prezent,
lotusul, pomul vieţii, ştiinţa dacilor despre zeităţi, să se dezmintă cumva
ipoteza altor cercetători precum că, dacii au fost un popor sălbăticit, fără
educaţie, tăcuţi (că nu au ce spune?) sau intelectualitate. Ba din contră,
constatăm că dacii au fost un popor progresist în gândire, femeile dace
sculptate pe „Columna lui Traian” cunosc democraţia, au drept de vot, cunosc
arta teatrală, arta seducţiei, au creativitate şi au stil. Poate nu aveau fast
material, însă bogăţia spirituală era nespus de preţuită la daci. Şi dacă ar fi
să medităm şi noi un pic, aşa cum a făcut Andrei Vartic pe „Vârful Godeanu”
analizând cosonul dacic, un fel de monedă din acele timpuri, se aprinde
înflăcărat simţul nostru de provinienţă istorică ca un popor cultivat, însetat
de cunoştinţe, cu spirit nobil şi mândrie. Toate sursele antice demonstrează că
dacii au studiat cultura greacă, egipteană, au mers după cursul Lumii, au
preluat practici ale politicienilor internaţionali, mânaţi de curiozitate să
îşi facă propriile descoperiri, concluzii, să scrie istorie şi să ne lase nouă
o moştenire imensă în contemporanietate.
Patrimoniul român-basarabean, folcloric mai ales,
ne ilustrează că, pornind din cele mai vechi timpuri, strămoşii noştri au scris
frumos poveşti, chiar dacă erau poveşti cu zmei, şi asta pentru că poporul dac
s-a dezvoltat în temeiul mitologiei populare. Să ştiţi că în esenţa lor se
ascunde gândirea profundă a cursului umanităţii. O filosofie asupra binelui şi
răului, ordinea lumii, Cosmos, realităţi paralele, toate cu o doză de ultramodernism.
Spre exemplu, povestea lui Ion Suta, sau mai bine zis 99+1, o regăsiţi în
carte, acel personaj care prin
interpretarea sa, s-a căsătorit cu Zurina (o fiică de zmeu), nu Ileana a suta
fecioară care a rămas nemăritată, putem spune că Ion a spart stereotipuri, a
mers împotriva „sistemului” şi a fost singurul din o sută care a îndrăznit să
facă diferenţa, s-a îndrăgostit de zmeoaică şi a dat cursul unor noi tendinţe,
tipare şi valori. Or Zmeii sunt greşeli, în viaţa noastră, care le comitem dar,
care ne învaţă. Aşa spune zicala proverbului „Învaţă din greşelile altora”, ei
hai să fim sinceri, nu învăţăm noi de la alţii. Şi alţii nu au învăţat de la
noi. Istoric vorbind, binele şi răul încă se împleteşte şi se zbuciumă, naşte
războaie, foamete, durere şi flăcări în sufletele omenirii. De-ar fi să
tălmăcim scrierile lui Vartic din toamna lui 1997, unde mai toate basmele se
sfârşesc cu acel „Ş-am încălecat pe-o şa...”, şi acest încălecat vrea să
închidă porţile virtuale din acele lumi, fie bune, fie rele, ramân amăgitoare.
Iar povestea lui Ion Suta rămâne deschisă către sacrificiu, echilibrul nu a
fost restabilit. Dar oare nu credeţi ca acest procent din haos ne fortifică de
fapt echilibrul?
Subiectul
identităţii naţionale, cine au fost geto-dacii, ce înseamnă nemurirea, virtuţi
ale poporului nostru, merită să fie profund reflectate încă multe generaţii
încolo. E prea puţin spaţiu pe această foaie să îmi pot exprima gândurile
acumulate în urma lecturii. Am putea discuta la nesfârşit despre inteligenţa
dacică, despre bagajul lingvistic, cunoştinţele dacilor în domeniul
astronomiei, fizico-chimie, despre „îmbătrânirea electronului”.
Toate aceste acumulări masive de informaţie
prezentate de Andrei Vartic în cartea sa „Drumul spre Kogaionon”, devin orizontul
fără limite pe care le proiectează omenirea.
Director Biblioteca Publică „Andrei Vartic” , s.
Dănceni
Mariana Ursu