|
Careul de 1 septembrie |
Tradiţional,
la gimnaziul „Alexandrina Rusu Dănceni” sărbătoarea de 1 septembrie a demarat
cu ascultarea imnului Republicii Moldova şi cu binecuvîntarea părintelui
Valeriu Gîţu. Anul acesta circa 165, de elevi au păşit pragul şcolii, dintre
care 22 de elevi pentru prima dată, cifre care se menţin în ultimii 5 ani .
Oaspeţi de onare au fost prezenţi la eveniment în frunte cu Preşedintele raionului Ialoveni, Anatolie
Dimitriu şi primarul satului Dănceni Andrei Vîrlan, Galina Precup –
coordonatoarea Programului de mentorat pentru femei „INSPIR-O” (ed III) dar şi
consilieri care au venit să sărbătorească împreună cu copiii, profesorii şi părinţii începerea
noului an şcolar.
|
Primarul Andrei Vîrlan, Victoria Butuc şi preşedintele raionului Anatolie Dimitriu la inaugurarea fitness-parkului |
Maria
Cordonean, directoarea gimnaziului, a felicitat călduros copiii cu această
ocazie şi cu mîndrie în glas ne-a vorbit despre schimbarea aspectului
instituţiei graţie unui proiect cîştigat de la Fondul de Eficienţă
Energetică. Proiectul a fost implimentat la 17 iulie 2016 şi prevede trei
etape: schimbarea geamurilor şi uşilor la etajul III, izolarea planşeului
podului şi termoizolarea faţadei edificiului cu penoplast expandat. Pînă în
acest moment 35% din acest proiect au fost executate, lucrările urmînd a fi
finalizate pînă la sfîrşitul lunii octombrie. Proiectul valorează 2 240
000 lei, dintre care,Consiliului Raional Ialoveni a contribuit cu 400 mii lei,
Administraţia Publică locală cu 13 mii lei, părinţii şi locuitorii satului 23
400 lei şi circa 79 mii lei au fost investiţi din bugetul gimnaziului. Pe
această cale dna Cordoean le mulţumeşte tuturor pentru implicare, susţinere şi
colaborare fructuoasă. „Cele mai importante investiţii trebuie făcute nu în
imobiliare, dar în educaţia viitorului ţării şi anume în copiii noştri” a ţinut
să menţioneze preşedintele raionului.
|
Ansamblul de dans "Brîuleţ" Dănceni |
|
Copiii clasei întîi |
Anul acesta
Gimnaziul este pregătit pentru începerea orelor cu toate cadrele didactice
specializate, dintre care 7 profesori deţin grad de calificare. De un ajutor
social în valoare de 400 de lei pentru şcolarizare, în anul 2016 au
beneficiat 15 familii social vulnerabile
sau numeroase.
|
Sfinţirea fitness-parkului de catre parohul Bisericii "Sfîntul Dumitru", Valeriu Gîţu |
Atmosfera de
sărbătoarea au incins-o Ansamblul de dans „Brîuleţ” şi picii din clasa întîi cu
un mic program artistic. Părinţii au mulţumit şi ei administraţiei gimnaziului
pentru organizare şi au urat succese şi răbdare în noul an şcolar.
Sărbătoarea a
culminat cu deschiderea oficială a fitness-parkului amenajat în faţa
gimnaziului, proiect adus de consiliera
locală Victoria Butuc fiind membră a Programului de mentorat pentru
femei consiliere INSPIR-O. Toţi cei care au contribuit financiar şi cu forţă de
muncă la amenajarea parcului au fost decernaţi cu diplome de onoare.
Domnul primar Andrei Vîrlan a mulţumit şi el Consiliul
Raional, deoarece anul acesta satul Dănceni a beneficiat de contribuţii
financiare şi pentru proiectul de canalizare.
|
Aspectul nou al Gimnaziului "Alexandrina Rusu" |
Şefa de bibliotecă a Bibliotecii Bublice „Andrei Vartic” Dănceni
Mariana Ursu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu